marți, 4 noiembrie 2014

Clatite

Unul dintre cele mai simple si apreciate deserturi pe care le cunosc. Un mare avantaj atunci cand faci clatite este ca poti incepe sa le devorezi inainte sa fie toate gata. De multe ori scot deoparte o clatita tocmai coapta, intind crema de ciocolata pe ea, o rulez si las sa se "odihneasca" pana cand este gata urmatoarea clatita. Crema de ciocolata se topeste... cred ca va puteti imagina.


Clatite

Cred ca una dintre cele mai bune combinatii de umpluturi a fost crema de ciocolata cu gem de portocale. Cele doua se completeaza de minune... crema de ciocolata consitenta si dulce, gemul de portocale foarte aromat si acrisor... imi ploua in gura cand imi amintesc. Mai sunt o gramada de alte combinatii de umpluturi care se potrivesc de minune impreuna, ca de exemplu miere si stafide sau crema de ciocolata si arahide rumenite. Daca aveti si voi combinatii "secrete" sa mi le spuneti si mie... totdeauna sunt in cautare de idei noi.

Timp pregatire ingrediente: 5 min
Timp coacere: cam 2 min la fiecare clatita
Complexitate: scazuta
Portii: 8 - 10 clatite mici
Ustensile necesare: tigaie neaderenta, mixer

Ingrediente pentru Clatite:
  • 2 oua medii
  • 150 g faina neagra
  • 300 ml lapte
  • 15 g zahar
  • 15 ml ulei
  • 1 fiola esenta de vanilie
  • putina sare

Clatite - preparare:
  1. Bateti bine ouale impreuna cu zaharul, uleiu si putina sare.
  2. Adaugati treptat laptele si faina si incorporati-le in aluat, iar la sfarsit adaugati fiola de vanilie.
  3. Puneti pe foc o tigaie neaderenta si lasati-o pana cand se incalzeste.
  4. Turnati in ea cam un polonic mic de aluat ce trebuie intins pe toata suprafata tigaii.
  5. Cand clatita se rumeneste intoarceti-o cu o spatula de lemn pe partea cealalta si mai lasati-o putin, apoi scoateti-o pe o farfurie.
  6. Repetati precedentii doi pasi pana cand ramaneti fara aluat.
  7. Savurati clatitele rulate cu miere, crema de ciocolata sau gem, fiecare dupa preferinte :)

Observatii, sfaturi: 
  • Nu este necesar sa folositi o tigaie neaderenta, dar daca nu folositi inainte de fiecare clatita turnati in tigaie o lingurita de ulei pe care trebuie sa o intindeti pe toata suprafata ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu